Am plecat în primul rând datorită sistemului de sănătate putred. Ai bani, trăieşti, nu ai bani, mori. În doi ani mi-am îngropat părinţii şi soacra. Toţi au murit la terapie intensivă. Coincidenţa a făcut ca soacra să moară în acelaşi pat în care a murit tata. Dimineaţa, când m-am dus să văd ce face tata, o vacă de asistentă bătrână şi grasă m-a întrebat cu glas "suav": De ce ai mai venit aici? Nu ştii că a murit azi-noapte? Am plecat ca să nu mor ca un câine într-un spital din România. Aş face-o din nou, fără remuşcări, atâta timp cât situaţia economică şi politică este aceeaşi ca şi acum. Îmi este dor de locurile dragi, de prieteni, de rude. Nu îmi este dor de funcţionari împuţiţi, nesimţire şi corupţie. Eu am plecat fără a fi bine pregătită dar acum fac şcoală aici. Dacă aş fi fost un as în ceva, până acum aş fi fost undeva sus. Sfat: plecaţi cât se mai poate! Sinceră să fiu nu pot să îţi dau un răspuns exact. Pasul acesta trebuie cântărit cu mare atenţie. La ora actuală, răspunsul meu relativ la înoarcerea în România este un NU hotărât. Poate doar moartă, dacă Popescu mă duce să mă îngroape în România.

Am plecat din ţară datorită unui accident în sala de gimnastică. Refacerea mea a trebuit să o fac pe cont propriu şi singura şansă era străinatatea. Ştii tu, în România erau scuzele de rigoare, nu avem bani! Dacă aş mai fi tânăr şi dacă aş mai pleca din ţară? Pot să -ţi spun că gândirea mea nu mai este ca şi la 21 de ani, dar dacă aştepţi un răspuns pentru timpul meu de acum pot să-ţi spun că aş merge oriunde în lume dacă aş avea contracte bune. Îmi este dor şi de aceea sunt foarte des în ţară şi încerc să implic ştiinţa mea pentru prosperitatea locului meu natal. M-aş întoarce definitiv, pot spune, dar asta implică şi satisfacţii financiare, nu numai sufleteşti. La asta lucrez... să pot câştiga bani ca şi unde sunt acum. Banul nu este totul în viaţă, dar dorinţele sufleteşti trebuiesc împlinite şi posibilităţi sunt acum şi în România.

O nouă provocare? Trebuie să încerci. La 42-43 ani, când am venit, mi-am dorit să încerc şi altceva şi să nu regret vreodată că nu am făcut pasul ăsta. Dacă nu răzbaţi poţi să te întorci, nu te ţine nimeni cu forţa. Dar nu poţi lăsa ţara asta cu reguli simple şi clare, cu străzi adevărate, cu potenţial imens atât pentru tine, cât şi pentru copiii tăi. Ai posibilitatea de a te evalua exact: cât valorezi? Ai învăţat ceva în 20 de ani de şcoală românească? Dacă regreţi, nu reuşeşti niciodată. O să vezi câtă şpagă ai dat ca să devii inginer în România, cum te-au propulsat părinţii pe un post drăguţ şi cald, cum te-au ajutat să-ţi cumperi casa, ţi-au făcut nuntă ca să ai ceva bani, te ajută mereu din mizera lor pensie (în loc să-i ajuţi tu)!Şi, ţi-ai crescut copiii doar cu poveşti în care fiecare fură câte ceva, o cireaşă, un ou... Nu, după trei ani nici nu mă gândesc. Dacă sunt bine pregătiţi, cu practică în domeniul lor, acum au variante mai apropiate. Dragostea de ţară este doar o dragoste de rude şi prieteni, care pot să pună o vorbă pentru tine, nu să-ţi ofere satisfacţia muncii - banii, care nu aduc fericirea, dar sunt cel mai bun mijloc de a trăi. De ce nu? Cu o pensie canadiană poţi trăi bine în România. Dar copiii sunt aici, ţii aproape de ei. Ei sunt de fapt cei pentru care faci totul şi vrei să-i vezi cum se descurcă în viaţa nouă pe care tu le-o oferi.