"Vrem să schimbăm legislaţia, în România se ia prea uşor carnetul, indiferent dacă ai o maşină sau o motocicletă. Ce să mai spunem despre respectul pe şosele? Motocicliştii nici nu sunt băgaţi în seamă, suntem trataţi ca nişte gunoaie, dacă ne omoară cineva nu înseamnă că a făcut vreun rău! Aşa e aici!" Cuvintele au fost spuse de unul din fraţii Grigoriţă, imposibil de ţinut minte care dintre ei pentru că sunt gemeni. Adrian sau Răzvan, nu contează, la fel ar spune oricare biker. "Iar despre cei care aleargă într-o roată, noaptea, pe Calea Aradului, într-un zgomot infernal de ce să fim luaţi la rost toţi? N-au legătură cu noi. Sunt copii de bani gata, care aşa înţeleg ei să crească. Dacă ai motocicletă nu înseamnă că eşti şi pătruns de spiritul motociclist! Dar, parcă nu ştii, la fel e şi cu maşinile. Ţi-am mai spus, în România nu se respectă legile şi parcă nici nu sunt la fel pentru toţi!"

Cei de la "Timişoara Bikers" au pe strada Demetriade un fel de atelier moto. O cameră-magazie unde se adună şi-şi repară motoarele, le înfrumuseţează, le schimbă. Îşi vopsesc căştile, modifică rezervoarele de benzină şi pictează pe ele vulturi sau orice e simbolul libertăţii. E damblaua lor. Acolo, în atelierul acela transformat în sanctuar, îşi pregătesc visele şi îşi menţin tinereţea. "Ştii, de fapt oricare dintre noi doreşte să aibe un garaj cu cel puţin două-trei motociclete. Una să te plimbi pe şosea, alta când ai chef să mergi pe dealuri, alta pentru adrenalină..." Bikerii pe care i-am cunoscut ar vrea să trăiască, fără excepţie, doar şurubărind toată ziua la motoare. Pentru ei asta e viaţa: motorul, benzina, uleiul, casca, costumul de piele şi vântul.

Sorin Stanca: "Chopperiştii sunt aceia dintre noi care au ales libertatea. Vreau să spun că nu căutau neapărat viteza, senzaţiile tari... Ei văd orizontul la nesfârşit, şoseaua, ăştia sunt chopperiştii! Ei caută camaraderia, de aceea o să-i vezi întotdeauna că umblă în grupuri. La întâlnirile de motorişti care se desfăşoară prin ţară, aceştia sunt majoritari. Ei ascultă rock, beau bere, povestesc şi locuiesc în cort. Viteziştii sunt altfel, se îmbracă mai diferit, mai colorat. Aceia dintre vitezişti, care sunt mai responsabili, îşi cumpără echipamente de protecţie scumpe, cisme, căşti integrale... Ăştia cu choppere umblă mai mult cu căşti deschise. Fiecare cu lumea lui. Poate ne întâlnim, poate discutăm, dar nu avem chiar atât de multe în comun. Poate doar pasiunea asta a motocicletei. Mai sunt cei cu enduro, pe aceştia îi vei vedea că sunt cu alt tip de căşti, alt stil de motociclete, altă costumaţie. Apoi, scuteriştii. Apoi, cei cu touring, adică motociclete de drum lung, în definitiv toate aceste grupuri sunt unite de motor..."

Tinerii găsiţi în atelierul de pe Demetriade nu sunt mecanici de meserie. Poate doar Florin Vârtaci are legături profesionale, el fiind inginer de transporturi. Fraţii Grigoriţă au făcut arhitectura, secţia de restaurare. Marius Ionescu este student la construcţii. Sorin Stanca a făcut de toate şi spune că, de fapt, n-are nicio meserie. În schimb, are un magazin de motociclete.

"Vrem să schimbăm" sunt cuvinte auzite cu insis-tenţă în toate incursiunile mele din lumea motociliştilor. Prima schimbare ar fi percepţia oamenilor, lucrare de care cei de la TB au şi început să se îngrijească. Timişoara este locul din România unde se înfiinţează prima organizaţie nonguver-namentală cu scopuri clar legate de promovarea moto-ciclismului. Un alt punct din statutul ONG-ul este şi acela de organizare de acţiuni caritabile. Deocamdată, actele sunt în curs de redactare. Dar, în ambele direcţii, lucrurile s-au păus deja în mişcare.

Cronologic vorbind, motocicliştii au dat o lovitură de imagine la ultimele Sărbători de Crăciun. Cei din TB au adunat 200 de milioane de lei vechi şi au dotat un centru de zi pentru copii de pe strada Alexandru Odobescu (la fostul leagăn). Aşa se face că acolo, datorită lor, nu mai sunt probleme cu echipamentul electrocasnic, mobilier, ferestre termopan, parchet, e.t.c. Închipuiţi-vă 70 de motociclişti, toţi îmbrăcaţi în Moş Crăciun, în huruit de motoare, care se duc să dea cadouri copiiilor de acolo. Emoţia a fost evidentă. O fetiţă a rămas atât de surprinsă încât a exclamat: "Doamne, toată ţara lui Moş Crăciun a venit aici!" Şi, după cum spuneau cei care se îngrijeau de copii, cadourile primite nu au fost deloc banale sau ieftine; au adus doar lucruri bune şi scumpe, alese cu gust, care i-au impresionat nu numai pe copii dar şi personalul. Copiilor le este rezervată o altă surpriză, cea de la vară, când micuţii vor fi duşi în tabără, tot pe cheltuiala bikerilor sau a fondurilor obţinute de ei.

Dificultăţile avute la strângerea, dar mai ales la distribuirea fondurilor destinate copiiilor, banii trebuind să circule prin conturile Mitropoliei Banatului, le-a trezit bikerilor dorinţa de a fi reuniţi sub formă legală. Aşa s-a născut ideea înfiinţării organizaţiei. În curând timişorenii vor auzi foarte mult de Timişoara Bikers. Este pe cale de a începe o campanie anti-accidente care se va desfăşura cu tot dichisul: fluturaşi, etichete autoadezive, banere instalate prin oraş, emisiuni la radio. Punctul culminant al campaniei va avea loc în 10 mai, când se va desfăşura o mare paradă şi un miting al motocicliştilor.

Motocicletele sunt considerate cel mai periculoase mijloace de transport, iar proprietarii lor cei mai indisciplinaţi participanţi la trafic. Raportaţi la numărul lor motocicliştii generează cele mai multe accidente. Totuşi, ei se opun acestor etichetări. Viaţa lor este pusă mereu în pericol de şoferii care nu se asigură sau o fac foarte sumar. Iată că, acum, un parteneriat al Primăriei Timişoara precum şi al celor de la Poliţia Rutieră cu motociliştii, ceea ce părea a fi visul suprem, se apropie de concretizare. În aceste zile se obţin tocmai aprobările pentru amplasarea benerelor, traseul paradei, locul mitingului şi al celor de distribuţie a materialelor publicitare. Iar o fundaţie, organizaţie sau orice formă de asociere care să promoveze disciplina pe şosele este un lucru vital. Faptul că aceasta apare la Timişoara e o mândrie.

Bikerii ţin şi ei şedinţe. Într-un bar, dea-supra unui magazin de motociclete. Şi, judecând după felul în care se comportă la aceste reu-niuni, observăm că sunt perfect normali. Adică procedează la fel ca noi, se opun creşterii taxelor, a cotizaţiilor şi în general a tot ce costă nemeritat. Sunt la fel ca şi cei reuniţi în cluburile de nemoto-cilcişti, se adună şi vorbesc ore în şir, uneori nu iau nicio hotărâre, se ceartă, se împacă, ţipă sau vorbesc în şoapte, râd sau sunt trişti, postează trăznăi pe forumul lor. La ultima lor şedinţă s-a discutat despre tot ce ţine de viitoarea organizaţie. Au fost puse la punct detaliile din campania antiaccidente.

La magazinul lui Sorin Stanca, omul care a făcut de toate până s-a stabilizat în motocilcism, se adună viitorii bikeri. Se uită la motoarele de ocazie şi discută. Apoi, pleacă şi se întorc cu banii. Sau nu mai vin deloc. Toată familia lui Sorin are acest hobby, nevastă-sa tocmai ce şi-a scos mâna din gips după o căzătură. Bărbatul recunoaşte că afacerile îi merg relativ bine. "La noi nu prea a existat motocilcismul, totul a erupt parcă abia în ultimii ani! Ştii cum e, poţi aduce de dincolo orice motor, aici nu e cu taxă de primă înmatriculare. Cu vreo două mii de euro îţi poţi lua ceva bun. Eu sunt motociclist nou, doar de vreo cinci ani."

La garajul de pe Demetriade am auzit o legendă. Se spune că un tip bogat, mă rog, avea destule afaceri, s-a îmbolnăvit şi abia a scăpat de moarte. Apoi, înzdrăvenindu-se, i-a venit mintea la cap. A vândut totul şi şi-a cumpărat o motocicletă. Vrea să trăiască, să simtă viaţa, să fie liber, pentru că moartea vine când nu te aştepţi. De atunci tot colindă, străbate şoselele. Îl cheamă Bata. Chiar e legendă?

Câţi motociclişti sunt în Timişoara? Greu de spus, dar mai există cel puţin două grupări: MC trust şi Road Patrol. Unii spun că sunt câteva sute de motoare, alţii câteva mii. Însă, toţi sunt de acord că numărul lor va creşte rapid în următorii ani. Unul din fraţii Grigoriţă spune că "acum patru ani îi ştiam pe toţi motocicliştii din Timişoara. Nu erau mai mult de cincizeci. Îi cunoşteam pe fiecare după motor. Acum... sunt mulţi... Carnetele se iau aşa cum se iau... Vrem să schim-băm asta, ne afectează pe toţi!"

martie 2008