Pe podul din faţa vechii fabrici de ţigări un ţigan era împins de la spate de către femeia lui care încerca să-l ducă spre casă. El, cu capul întors spre marginea de vest a Timişoarei, privea într-una cerul. Nu se opunea, era ameţit şi mai ales buimac. Ce vedea el pe cer îi luase orice putere de reacţie. Din când în când ridica braţul stâng încercând să arate ceva ţigăncii lui. Ea îi dădea peste mână, nevrând să privească acolo unde îi arăta omul şi, blestemând ziua când i-a ajuns nevastă, îl împingea mai tare. Striga la bărbatul ei: "Eşti manga! Ozeneuri? Na ozeneuri, bei până nu mai ştii de tine!" Şi îi mai dădea una peste ceafă, un şfung în spate să se mişte mai repede! Eu, care ştiam treaba cu ozeneul, priveam amuzat. Apoi, după ce am intuit direcţia ozeneului, m-am dus spre ieşirea din oraş, direcţia Săcălaz...

Deşi n-aveam chef de niciun fotbal, sportul acesta aproape scoţându-l din inima mea încă de acum zece ani, m-am lăsat târât de Armand în ceea ce avea să fie una dintre cele mai haioase întâmplări. De curând şi-a cumpărat un zeppelin, unul mic, din acelea folosite în scopuri publicitare. A exersat el câteva zboruri până când a spus: "Gata! Azi îl ducem la meci la Poli. Îl pun să zboare pe deasupra stadionului, să încurajez echipa şi astfel să-mi fac nişte reclamă." Minizeppelinul lui Armand este alb şi lung de vreo zece metri. Pe el a scris, într-o parte, "FORZA POLI", iar pe cealaltă latură a pus nişte reclame de pizzerii.

Deci, ca să pricepeţi cum e treaba, trebuia să dăm drumul micuţului dirijabil, să mergem pe stradă după el, să ajungem la stadion şi să-l plimbăm încolo şi încoace. Bineînţeles, eu mai făceam câte o fotografie şi poate mai scriam ceva. Armand, prevăzător, avea să-mi atragă atenţia în mod repetat asupra unor chestuni pe care le observam: "Asta să nu scrii!" De ce? "E neprofesionist! Ce, vrei să râdă lumea de noi?" Ca să pricepeţi ce este cu Armand trebuie să vă spun o mică poveste. Asemeni multor tineri, a făcut şi el o facultate. Habar n-am care, nu e important acum. Esenţial este că nu visa să ajungă la vreun loc de muncă aşa cum ar fi vrut. Atunci, a hotărât să cumpere zeppelinul. Să-l pună să zboare prin oraş, să facă reclamă la alte firme, într-un cuvânt să-şi câştige existenţa. Însă, plonjarea în lumea publicităţii nu este chiar o treabă floare la ureche. Şi-au rupt gâtul oameni şcoliţi în asta, oameni cu relaţii... darmite un tânăr fără experienţă! Nu-i vorbă, are ambiţie şi va reuşi până la urmă...

Înălţarea zeppelinului trebuia să se facă de undeva de pe un teren viran de pe Calea Şagului, lucru ce se va întâmpla într-un final. Aceasta pentru că hangarul unde este ţinut aparatul se află într-o zonă cu multe cabluri şi stâlpi de electricitate. Oricum, la hangar s-au făcut pregătirile, s-au luat buteliile cu heliu, pentru umflarea dirijabilului şi s-a plecat a locul de lansare. Armand şi cei doi prieteni ai săi au meşterit acolo, la lumina dată de farurile maşinilor. Chiar dacă este "neprofesionist" să vă vă spun asta, trebuie să ştii că nacela cu cele două motoraşe a fost pusă pe capota unei maşini, iar dirijabilul a fost dus, pe braţe, de amicii lui Armand. Pe braţe este un fel de a spune, pentru că băieţii îl ţineau să nu zboare, ei stând sub aparat. Oricum, lumea se uita ca la urs. Mai ales că dirjabilul era luminat pe interior.

Totul era gata şi venise timpul să se dea drumul aparatului. Trebuie să ştiţi că dacă vântul depăşeşte o anumită valoare, nu este indicat să se folosească zeppelinul. Nu de alta, dar s-ar putea să fie dus departe, iar apoi apar probleme cu recuperarea. Penru a fi la curent cu puterea vântului, Armand are un contract cu cei de la staţia meteo, care îi dau această informaţie. Mă rog, ar trebui să i-o dea. Dirijarea lui se face de la sol, cu ajutorul unei telecomenzi care are rază de acţiune de vreo doi kilometri. Nacela poate duce o greutate de vreo 20-30 de kilograme şi are prevăzut un dispozitiv de ataşare a unui aparat de fotografiat sau camere video. Lesne de înţeles dorinţa de a face nişte fotografii aeriene. Însă, bine că am rezistat tentaţiei, cel puţin până când Armand va mai căpăta ceva experienţă.

S-a decis înălţarea. Motoarele au fost pornite. Vântul nu părea să treacă de viteza critică. Apoi, brusc, zeppelinul părea că a fost luat de o rafală, s-a înălţat cu o viteză ameţitoare şi s-a dus spre vest. Pe cer, părea un fus alb care se zbate. Armand şi cei doi au fugit spre câmp, pentru a nu scăpa aparatul din raza telecomenzii. Totuşi, din păcate, vântul era prea puternic şi îl împinea mereu. Spre vest, spre nord-vest...

Ei erau pe câmp. Eu am plecat cu maşina prin oraş, să văd încotro se duce. Am oprit pe podul de la fabrica de ţigări, unde era scena pe care am relatat-o deja. La Mehala am făcut o altă oprire Alţi oameni priveau spre cer. Ei nu s-au gândit că e chiar un OZN, acestea nu fac reclamă la Poli Timişoara şi nici la pizza! La câteva sute de metri de Săcălaz nu l-am mai văzut. Nu ştiam unde este. I-am spus lui Armand să anunţe poliţia. El era îngrijorat că pierde aparatul, a costat câteva mii de euro. Da de unde, ţăranii se vor gândi la ozeneuri şi vor raporta când văd zeppelinul!

Într-un final, după ce i-au fost oprite motoarele de la sol, micuţul dirijabil s-a oprit lângă Dudeştii Noi. Acolo au ajuns toţi, nimeni nu mai ştie de unde a pornit alerta. Eu m-am dus la culcare. Unii râdeau de păţania lui Armand. Ar trebui să-şi dea seama că s-a născut un nou mahăr în lumea publicităţii. În România nu mai există ceva asemănător. Dar, deocamdată, Armand mai trebuie să înveţe...