Omul care creşte pietre

În bucătăria sa de vară este un televizor cât toate zilele despre care mă îndoiesc că mai funcţionează. Pe vechiul "Lux", pe lângă flori de mină şi vreo două jucării se află un borcan cu nişte pietre scufundate într-un lichid. Costi Linca îmi explică: "Am pus nişte calcite şi granaţi în apă cu oţet, aşa le păstrez eu. Păi, să ştii că se mai depune ceva! Nici eu nu am crezut când mi-au spus alţii, dar am observat că aşa e. Dar numai la tipul ăsta de pietre... Da, cresc ele în timp, dar dacă le pui în apă cu oţet se micşorează perioada, nu e mii de ani e mult mai puţin! Şi mai ţin şi în fântână nişte granaţi, i-am pus de vreo trei ani!" Pe omul acesta care creşte pietre l-am îndrăgit de cum l-am cunoscut. E din Dognecea, şade la Croc, lângă birt, o iei peste apă, sus în stânga...

Ursul din copilărie

Într-una din rătăcirile mele prin păduri şi printre dealuri, am găsit în casa unui pădurar un tablou. Un fel de desen cu creioane colorate în care era un urs uriaş, ridicat pe labele din spate care se lupta cu un vânător, era luat la ţintă de puşca altuia şi mai trebuia să facă faţă şi câinilor. Nu ştiu de ce, dar îmi aducea aminte de copilărie şi de drumeţiile cu tata. Aflând astea, pădurarul mi-a dat mie lucrarea, şi mi-a spus şi cine este autorul. Aşa am ajuns la Dognecea, în miezul unei zile mai răcoroase de vară, şi m-am trezit urcând spre casa lui Costi. Bărbatul mi-a ieşit înainte, desculţ, fiind scormonit din pat de copiii care mi-au arătat drumul şi care s-au dus ca o avangardă peste el să-l scoale din somn. Costi numai ce-şi pusese pe el nişte nădragi, căci era obosit după noaptea trecută când a băut nişte vin cu un nepot.

"Nu mai pictez, că sunt scumpe vopselele şi oamenii nu mai dau banii ăştia!" Omul, în vârstă de 59 de ani, a fost artificier la viaţa lui dar încă nu avea pensie, că nu-şi făcuse anii. De mirare pentru mine, dar nu e treaba mea. Se părea însă că în sfârşit îi venise şi lui rândul şi aştepta decizia de pensionare. Ultimul lui loc de muncă a fost pe la Ruschiţa, însă s-a închis totul şi pe acolo, iar el trăia din ce reuşea să facă, să aducă, sau ce-i trimitea copilul din Germania. Brunet, cu tatuaje pe ambele braţe, se vedea pe el că i-a plăcut viaţa. Chiar mi-a arătat nişte poze de când avea părul mare, negru şi mult, iar mustaţa era deasă ca peria. Ce vremuri!...

Cât ţine căldura îşi face veacul în bucătăria de vară, pe ai cărei pereţi sunt tablouri făcute de el, icoane pe sticlă, poze cu neamurile, felii de piatră, coarne de căprior. Mai lângă uşă sunt şi nişte calendare vechi cu peisaje despre care povesteşte: "Uite, după astea am făcut nişte tablouri mari pentru nepoţii mei. Ei le-au vândut mai departe, prin Austria şi Germania. Mie-mi trebuie numai să văd locul, c-apoi fac un tablou după el... sau să-mi dai o poză mică şi eu ţi-o fac mare..."

Costi se opreşte şi oftează. "Eh, mi-a plăcut să desenez, dar viaţa a fost altfel. Ştiu că m-am pierdut şi că mi-am risipit talentul şi stau aici sub pădurea asta. Şi când mă gândesc că profesorul Mustaţă de la Calina, dar care s-a dus la Bucureşti, a vrut să mă înfieze dar nu m-a dat mama..."

Florarul din adâncuri

Costi nu e ca alţi mineri fără lucru, îşi face singur. Străbate minele şi caută flori de piatră pe care le vinde apoi. "Cât să iau, primesc şi eu ca pentru o zi de lucru, uite pe asta voi primi un milion. E nasol că nu se mai prea găsesc, ştii cum e, ce se mai poate scoate acum sunt cam sparte. Ca să dai de altele noi ar trebui continuată exploatarea. Doar florile astea se mai găsesc în stare bună şi multe..." Cu această ocazie văd şi eu ce fel de piatră e o floare de apă. Îi fac o poză lângă o floare de mină şi el se bucură. Îmi arată un granat cât pumnul şi se mândreşte. "E cel mai tare diamant din lume! Noi, la Dognecea avem cele mai faine flori de mină, numai că nu ştie lumea..." Şi punem la cale o expediţie prin minele părăsite. "Numai să-mi spui când şi mergem! Cu tine merg oricând şi oriunde!" Grozav ce efect am asupra oamenilor cu damblale ca ale mele...

Peste tot, prin curte sau prin casă sunt flori de mină. Unele stau pe câte o policioară, altele pe jos, altele prin sertare sau dulapuri verzi făcute pe vremea plumbuitului. Şi, te lasă muierea să le ţii? "Mai mi le arunca ea, că zicea că-s grele şi-i strică mobila şi că de-astea sunt pe toate drumurile. Dar acum mă lasă-n pace!" Râde. A scăpat de nevastă mai demult, fiecare-n treaba lui...

Afară, lângă casa cea mică este o geodă. A început să facă din ea un fel de fântână de piatră din care să ţâşnească apa, că lui îi vine de pe deal, prin cădere. S-a apucat dar n-a mai terminat, cine ştie cu ce s-o fi luat. Poate cu palmierii pe care îi ţine în ghiveci, iar iarna îi bagă în casă. Sau cu smochinii? "Păi să ştii că mie mi-au plăcut pomii ăştia exotici. Aici am avut şi o seră. Pe copăcei îi ţineam iarna la căldură în casa mare. Dar, odată, când am fost în Germania şi am lăsat reşoul aprins, ca să nu-ngheţe pomii, s-a ars sârma şi n-a schimbat-o nimeni. Mi s-au prăpădit atunci bunătate de pomi, vreo douăzeci..."

Vise cu peşti de piatră lucitoare

Nu mă abţin să nu-l mai întreb o dată: "Şi zici că se mai depune ceva pe piatră dacă o ţii în apă cu oţet? Se face mai mare?" "Dacă-ţi spun! Ce naiba? Un strat aşa, subţire, dar în câţiva ani, nu deodată dar nici în o mie de ani cum zic alţii... Dar vezi că nu merge la toate, numai la granaţi şi la calcite. La altele nu are rost, că-ţi pierzi vremea..."

La plecare aproape că mă împiedic de nişte peştişori de piatră. Costi are o formă de la turnătorie şi a încercat să toarne nişte peşti, ca nişte delfini mici, dintr-un fel de compoziţie care străluceşte în bătaia soarelui. Mi-a şi spus cum îi zice, dar am uitat. Omul ia în mână un peşte turnat din praf de piatră. "Vezi? S-a frânt. Am greşit că nu l-am întărit cu fier beton..."

Toată lumea-şi plachează cu piatră soclul casei, numai Costi vrea să-şi pună peşti! E boem, născut în zodia peştilor şi n-are astâmpăr. Când în susul apei, când în jos. Acum, dar numai acum, stă pe iarbă, la soare, desculţ şi doar cu pantalonii gri pe el. Se odihneşte. Aseară a fost la un nepot şi a băut nişte vin...