Slujind pe Dumnezeu şi căutându-l pe Satana

Lumea s-a schimbat, acum, oricărui amărât, viaţa fără televizor i se pare deja o porcărie. Lumea se va schimba în continuare, iar săracii de mâine nu vor accepta ideea că n-au internet în casă. Lumea nu s-a schimbat deloc, deoarece oamenii simpli vor crede în continuare că Dumnezeu nu-ţi închide uşa fără să lase deschisă o fereastră. Lumea nu se va schimba niciodată şi căutătorii de comori vor scormoni pământul întotdeauna, ştiind prea bine că, pentru banii aceia, vor trebui să-l împace pe Satana. Însă, ceva va fi pe veşnicie: orice om ar vrea să schimbe lumea asta, numai că fiecare pentru el...

Copii care fac copii

În Doman, în Colonie, pe strada Carolina la numărul 142, a venit pe lume o fetiţă. Vorba vine că a venit, s-a născut la spital, dar aşa se spune. Şi "acasă" este tot o vorbă. Casa despre care povestim e o adunătură de lemne şi cărămizi. În colţul camerei e o bobarcă încinsă, să dea căldură, pe ea stă o oală cu apă, să nu se uşte gâturile. Apoi, o bibliotecă, în ea un televizor. În alt colţ de cameră, un computer. În faţa geamului, o masă cu două scăunele pe care trebuie să te forţezi când te aşezi, aşa de strâmt este locul. Un alt scaun cu boarfe puse pe el. O sfoară cu haine întinse la uscat. Două paturi, într-unul doarme Sergiu Irimia, bărbatul, cu cei trei băieţi ai lui. În celălalt, Petruţa Irimia, cu cele două fete. Da, aţi socotit bine, şapte suflete! Măsurată cu ochii, camera are laturile de patru şi cinci metri. Locuinţa aparţine de Consiliul Local Reşiţa, după cum apare scris pe chitanţa de chirie. Am uitat să vă spun că mai sunt două uşi. Una dă într-o cameră şi cealaltă într-o bucătărie. Astfel li se spune încăperilor, dar nu sunt deloc aşa ceva, au tavanul spart şi plouă cu găleata pentru că acoperişul este spart.

"Ne-am mutat aici în decembrie 2004. Ne-am hotărât în grabă, nu doream să depăşesc data de 10, altfel plăteam încă 50 de euro la chirie la gazda unde am fost. Până atunci am stat în Moroasa, în apartamentul unui popă, dar acela s-a mutat în Caransebeş. Nu, domnule, aşa era de când am venit. Nu, n-a venit nimeni să vadă cât e de dărâmată! Dar eu cred că se ştie..."

Când am fost la familia Irimia, soţul nu era acasă, de aceea nu doream să zăbovesc prea mult, nu se cădea, dacă omul nu-i acasă! Am aflat că e la lucru, de dimineaţă până seara, pe salariul minim pe economie, şofer. Era doar Petruţa cu fata nou-născută şi cu Iasmina, cea din urmă chiulind de la grădiniţă pentru că în noaptea ce a trecut au "puşcat siguranţele, iar ceara de la lumânări a picurat sticla şi mâinile". N-am priceput care era legătura dintre siguranţe, lumânări şi grădiniţă, dar asta n-are impăortanţă. Băieţii erau la şcoală. Soţii Petruţ au câte 31 de ani. Ea a făcut opt clase, iar el zece.

"N-am făcut cerere de ajutor social. Ştiu că nu mi se aprobă." Ştiinţa asta a ei mă lasă fără cuvinte. Sau, poate mai ştie ceva ce nu spune, iar eu nu insist.

Ovidiu, Manuel şi Bogdan, fiind duşi la şcoală, dădeau socoteală în faţa învăţătorilor pentru cei trei sute de mii de lei datoraţi la caietele speciale primite.

Petruţa povesteşte: "Am lucrat la fabrica de confecţii. Nu mă gândesc că or să mă primească înapoi, patronilor nu le merge prea bine, aşa am auzit, şi mai ştiu că vor să plece. Calculatorul l-am luat în rate, de la nu ştiu ce firmă, se joacă băieţii la el şi nu mai ştiu ce fac, eu nu mă pricep deloc! Oricum, când ia bărbatul salariul, nu ştiu pe ce să-i dăm mai întâi. Cred că, atunci când voi lua banii pentru asta mică, vom cumpăra ciment să reparăm casa. Nu putem trăi aşa."

Va cumpăra pe dracu', vor trăi mult şi bine astfel, pentru că indemnizaţia de naştere ce le va fi dată va fi înghesuită de datorii. E restantă la chirie. Are de cumpărat mîncare, nu te poţi hrăni doar cu urzici. Medicamente. Trebuie să achite curentul. Copiii au nevoie de cărţi şi haine. Iar salariul minim pe economie e un nimic. Petruţa şi Sergiu plătesc prostia tinereţii. S-au luat de drag, pe la 16 ani. Ea de la Orfelinat, el orfan de mamă şi cu tatăl paralizat, ca şi singur pe lume. Dragostea din tei e o prostie. Alina, sora Petruţei, calcă pe urmele lor, are 17 ani şi a făcut deja un copil. E mare tâmpenie să iubeşti! Am plecat.

M-am întâlnit cu Mircea Dumitru, epitropul bisericii din Doman. Era în salopetă, tocmai meşterise ceva în Casa Domnului şi ieşise în drum. Nu mă mai ştie, dar dacă eu am scris despre sfinţirea lăcaşului mă cunoaşte, a citit. "Ce să-ţi spun, copile, familia asta n-a venit de mult aici. Dar vin la biserică! Iar băieţii sunt cuminţi şi ajută părintelui la slujbe. Au fost cu el când s-a dus cu crucea. Să le dea Dumnezeu sănătate! Eu ştiu!?... Aşa e! Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, nu-ţi închide uşa fără să-ţi lase deschisă o fereastră... Dar lucrarea Domnului nu ne este cunoscută nouă, poate că pentru ei are El ceva pregătit. Cine ştie!? Le va da bunăstare mai târziu. Ştie El, noi nu suntem decât ţărână..."

Risipitorul şi căutătorul de comori

La câţiva metri de familia Irimia Leontin cu muierea lui. Printr-o bizară întâmplare, îl cunosc şi pe acest bărbat. Este un om venit din Sălaj, pe vremuri, împreună cu ceilalţi opt fraţi ai lui. Toţi nouă stau acum în Doman, patru la cimitir şi cinci pe la casele lor. Cu Leontin m-am înţeles să împărţim comoara pe care o vom dezgropa. Eu aduc aparatul de găsit metal şi el ştie locul. Dar, pentru a avea succes în întreprinderea noastră, cred că trebuie să vorbim cu vrăjitoarea neagră. Pentru că, dacă nu ştiaţi, vrăjitoarele sunt de două feluri: albe şi negre. Cele albe lucrează cu voia lui Dumnezeu şi nu sunt chiar vrăjitoare, dar aşa le spun eu. Ele desfac vrăji. Cea pe care o ştie Leontin şi-a ţinut cărţile sub patrafirul popii vreme de şase luni. Aşadar, s-au sfinţit scriptele ei. În schimb, cea neagră, cu care voi vorbi eu, pentru că viitorul meu tovarăş de-mpărţeală nu vrea din prea multă frică, îmi va spune preţul pe care-l cere Satana în schimbul galbenilor. Adică a averii îngropate în Dealul Banului din Ponorul de la Doman.

Leontin, care este un om trecut prin ale vieţii, nu vrea să plătească nimic până nu va vedea banii în mâna lui. Eu mă încumet. Va trebui să iau o vacă şi să o leg de un pom, iar până dimineaţa o va lua Satana, asta într-o primă fază. Vrăjitoarea îl ţine ascuns pe Necurat într-un pod de la Ţerova şi va merge acolo că să tăinuiască cu el, iar ea îmi va transmite apoi ce preţ cere pentru comoară. Asta pentru că nu voi putea vorbi cu Diavolul decât prin ea. "Eu ştiu că trebuie un sacrificiu. Cineva din familie, eu sau un copil de-al meu. Pentru familia mea fac asta! Ca să trăiască ei bine, îmi dau viaţa liniştit. Dar numai după ce mă văd cu banii în mână! De unde ştiu că Satana, sau vrăjitoarea, nu-şi bate joc de mine, nu se râde?" Aşa a spus Leontin, om de 42 de ani, care sapă fântâni şi lucră cu ziua şi nu vrea în nici un fel să se lase păcălit.

Leontin e şmecher cu mine. Nu mai ştie foarte exact locul unde sunt banii, de aia are nevoie de aparatul meu şi crede că informaţia lui face mai mult decât detectorul de metale, dar i-am spus că dacă nu facem părţi egale mă las păgubaş. S-a potolit. Îşi scormoneşte creierul ca să-şi aducă aminte de locul cu bani. În locul acela sunt destui, aşa i-a spus Zare, fiul celui care i-a găsit prima oară, şi că sunt lângă un izvor, numai că nici el nu ţinea bine minte, cinci paşi către răsărit, şase la apus, sau invers? Zare, al cărui părinte a găsit primul comoara, acum e bătrân şi tremură din toate încheieturile, adică suferă de Parkinson după cum m-am gândit eu. Leontin spune că nici nu se poate pune mare preţ pe vorbele lui, de aceea încearcă să-şi amintească ce spunea când era zdravăn la minte. Cum mama lui Zare povestea de dimineaţa în care au ieşit banii afară din apă, iar tatăl a pus mâna pe ei. Pe loc s-a auzit un vânt şi s-a simţit o suflare rece. După aceea, taica lui Zare n-a mai vorbit două săptămâni. Sfârşitul muţeniei i-a însemnat şi moartea. Dar familia lui a devenit bogată, şi-au făcut cazan de ţuică, şi-au cumpărat pământuri şi n-au mai avut griji. Nu luaseră toţi banii, doar cât le-au trebuit, restul i-a ascuns lângă izvor, în locul pe care Leontin vrea acum să-l descopere, numai că nu ştie toate regulile. Trebuie să fim trei sau patru, după asfinţit sau înainte de răsărit, plus chestia cu paşii, de asta trebuie vorbit cu vrăjitoarea, ca să aflăm totul cum se face. Numai că baba neagră va cere ceva, iar Leontin nu dă nimic înainte. Mi-a spus că mai acum vreo doi ani şi-a prostit nevasta şi au săpat împreună până când ea s-a săturat şi a râs de el. Nu-i nimic, am zis eu, aduc aparatul şi vom găsi comoara! Dacă nu, mergem la un om de la Cuptoare, care ştie. Chiar dacă vom împărţi banii pe din trei sau pe din patru, sau câţi om fi...

Leontin cunoaşte şi o vrăjitoare albă. Crede în ea cu toată fiinţa. Aceea i-a spus mai demult să nu se ducă la drum, că va rămâne fără de bani. Şi, dacă tot va pleca, să treacă întâi pe la ea. N-a ascultat-o şi s-a dus la Târgu Jiu să vândă fier vechi. L-au furat ţiganii. De atunci crede din tot sufletul în vrăjitoare. "Ştiu că Dumnezeu există, atunci şi ele, că dacă este El, atunci şi Satana!"

Altfel, omul meu e un sac cu poveşti şi amintiri. Îmi spune mereu cum şi cât a chefuit, câţi bani i-au trecut prin palme şi s-a ales praful de tot. A fost şofer pe vremuri, dar băutura i-a luat minţile şi carnetul. Nu mai găseşte nimic de lucru. De atunci, suferă. Dacă nu s-ar fi însurat, târziu, pe la 32 de ani, cu o femeie care l-a cuminţit, poate şi azi ar umbla vandra. De plecat ar pleca el şi acum. Visează să se ducă la pădure, în Canada. "Păi, dacă voi câştiga acolo vreo douăzeci de mii de dolari, zece ţi-aş da dumitale, să scrii o carte cu mine. Ţi-ar ajunge atâţia bani?" Auzi ce-i trece prin cap!

Leontin, părinte pentru trei copii, a terminat, ieri, lucrul cu ziua la un om. Nu ştie ce va face mâine. A găsit nişte ziare cu anunţuri de angajări, undeva se caută fierari betonişti. "Să vedem! Dar dacă-mi dau patru milioane, nu mă duc. Păi, asta e bătaie de joc!" Eu cred că mai bine şi-ar aduna bani să-şi ia carnetul înapoi, dacă s-ar mai putea. Oricum, nu mai bea, v-am spus, s-a însurat cu o femeie bună. Păcat că prea târziu i-a venit mintea la cap.

Leontin s-a făcut al dracului. Când trece pe lângă Pardalian, frate-su, fostul şofer strânge pumnul şi scoate doar degetul mijlociu. I-l arată. Păi aşa te porţi cu fratele tău?, l-am întrebat. "Aşa merită, prea îi place băutura. Şi uită-te la ăştialalţi, stau toată ziua şi nu fac nimic. Vai de capul lor!" Aştialalţi erau câţiva puştani ce ţineau în spate nişte ziduri. Leontin se duce spre casa lui din Colonie. Este harnic şi s-a îndreptat. Mai demult, o vrăjitoare i-a spus că va fi om bogat. Iar el îmi spune mie: "Eu tot aştept ziua asta!"

aprilie 2006